Resita

Municipiul Resita, resedinta judetului Caras-Severin, este amplasat in sud-vestul Romaniei, in partea de nord-vest a judetului, pe cursul mijlociu al raului Barzava, intr-o zona geografica de un pitoresc deosebit si cu obiective turistice atragatoare. Resita este cel mai vechi centru siderurgic al Romaniei si una din cele mai importante cetati industriale din sud-estul Europei.

Date istorice:
Exista surse - neconfirmate - despre existenta unei asezari omenesti (cu numele Rechyoha sau Rasita) pe vatra actualului municipiu Resita inca din secolul al XV-lea. Insa, primele mentiuni concrete exista din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, cand localitatea apare drept o mica asezare rurala. Astfel este mentionata intr-un registru de impuneri turcesc - catastif de biruri - din anul 1673, unde se precizeaza ca fiecare casa din Reszinitza trebuie sa plateasca cate un aspru fiscalitatii otomane. O noua mentionare sigura apare in Conscriptia lui Marsigli intre 1690-1700, cand satul Resicza este amintit alaturi de alte sate din imprejurimi.

Dupa pacea de le Passarovitz (1718) - care consfinteste infringerea Imperiului Otoman si trecerea Banatului sub stapanirea austriaca - provincia este organizata ca un domeniu al coroanei sub administratia directa a Curtii imperiale de la Viena, reprezentata aici pana in 1751, de catre un comandant militar ce detinea si functia de guvernator (generalul Mercy). De acum incolo, regiunea Resita-Bocsa se impune printr-o prezenta neintrerupta in toate documentele epocii - Habsburgii dorind sa intreprinda o exploatare sistematica si intensiva a regiunii. Pe o harta intocmita in 1717, Resita figureaza in plasa Varset, in judetul Timis, sub numele de Resitza avand 62 de case - comparativ cu alte asezari din imprejurimi, poate fi considerata printre asezarile mai mari.

In 1734, Resita este amintita din nou si de aceasta data ca apartine plasei Carasova din districtul Virsetului. In 1738 - pe vremea desfasurarii unui nou razboi austro-ruso-turc si a izbucnirii unei puternice rascoale antihabsburgice a romanilor banateni - o scurta perioada de timp, imprejurimile Resitei se afla iarasi sub stapanirea turcilor, care numesc un cneaz suprem - cneazul de la Carasova (in persoana lui Andrei) - pentru conducerea regiunii ocupate.

Izvoarele confirma ca in anul 1757 au fost stramutate 20-30 de familii romanesti din Resita Romana, extinzand vatra Resitei in amonte pe raul Barzava. Cu aceasta mica colonie de carbunari, care extragea manganul pentru furnalele din Bocsa - infiintate anterior (1719) - incepe istoria acelei parti din Resita care se va mari treptat cu colonisti straini devenind cunoscuta mai tarziu sub numele de Resita Montana (Nemet-Resicza sau Resiczabanya) in raport cu veche Resita - Resita Romana (Olah Resicza sau Resicza Kamerala).

Datorita dezvoltarii uzinelor, Curtea de la Viena este obligata sa stramute imigranti din teritoriile imperiului Habsburgic, astfel: in 1776, 71 de familii din Austria superioara, in 1846, 200 de familii din Ungaria superioara, in 1850, 100 de familii din Cehia, in 1857, 72 de familii cehe maresc numarul locuitorilor Resitei. Marirea Resitei Montane (cea industriala) atrage si marirea Resitei Romane. (cele doua formau doua comune separate)

In 1 noiembrie 1859 odata cu prima alegere a reprezentantilor comunali, Resita devine comuna de sine-statatoare.