Piata mica
Piata este impartita in doua parti distincte de strada Ocnei care coboara pe sub Podul Minciunilor spre orasul de jos.
Latura nordica a pietei urmareste conturul celei de-a doua centuri de fortificatii, prezentandu-se sub forma circulara.
Cladirile din partea stanga strazii Ocnei, au o forma concava si urmaresc conturul primei centuri de fortificatii, ele despartind Piata Mica de Piata Huet.
Cladirile din Piata Mica (cu o singura exceptie) nu au acel portal masiv, boltit caracteristic Pietei Mari sau strazii Balcescu. Caracteristica caselor din Piata Mica este loggia de la parter, boltita si semideschisa spre piata, cu arcade semicirculare sutinute de portanti. Aceste cladiri adaposteau ateliere mestesugaresti si in aceste spatii erau etalate marfurile.
Constructiile sunt inalte si prezinta acele lucarne lenticulare cunoascute sub denumirea de "ochii sibiului". Cladirile dateaza din sec. XIV - XVI cu modificari ulterioare.
O alta caracteristica a pietei o constituie prezenta unui numar mare de felinare prinse de cladiri, confectionate din fier forjat cu un decor vegetal (sec XIX).