Truva

De dimineata m-am trezit cu un singur gand in minte: sa fotografiez Calul Troian, deoarece noaptea trecuta imi iesisera niste poze de mai mare plansul. Am impachetat repede si am coborat la micul dejun, unde i-am intalnit pe ceilalti. De regula, cand e vorba de indemnat ceva, Florione scoate din tolba trei tipuri de fraze:

1. "Bai, suntem in concediu, nu ne grabim, mergem incet!"
2. "Bai, sa ne grabim, nu avem prea mult timp!"
3. "Bai, nu cred ca avem timp s-o vizitam si p-asta, eu zic sa mergem inainte!"

In holul hotelului m-a intampinat cu fraza number two: "Bai, sa ne grabim, nu avem prea mult timp!". Era ora 9:00, am mancat foarte repede un mic dejun copios si am dat sa o zbughesc spre camera, sa-mi iau bagajele. "Unde te duci?" m-au intrebat ceilalti. "Imi duc bagajele la masina inaintea voastra. Vreau sa am timp sa fotografiez Calul! S-ar putea ca la intoarcere sa nu mai avem timp sau sa ajungem tot noaptea". "Bine, dar sa nu intarzii prea mult. Ne grabim! Ne asteapta Troia si Pergam." mi-a reprosat Florione. "Noi mai stam aici, la micul dejun, apoi te asteptam in parcare."

Am urcat in camera, am luat bagajele si am coborat din nou in holul hotelului. Toti, dar absolut toti se aflau acolo si se hlizeau la mine. "Ce-i?" i-am intrebat. "Mergem si noi!" :) au raspuns intr-un glas, cuprinsi de febra aventurii parcurgerii celor 200 de metri pana la Cal. Repede ne-am incarcat masinile cu bagaje si am zbughit-o pe faleza incantatoare in razele diminetii, umpluta cu zecile de pescari care asteptau
rabdatori, dar si cu zecile de pisici care asteptau rabdatoare ca bietii pesti sa intre intr-una din burti, ori a pescarilor, ori a pisicilor. Am ajuns intr-un suflet la Cal, arata superb in lumina soarelui, acum era aproape singur, doar doua perechi de japonezi se uitau cu admiratie la maretia sculpturii faurita din resturi de corabii. Ne-am fotografiat cu totii, pe perechi, pe familii, fiecare dupa preferinte, apoi ne-am tras o fotografie de grup si tule-o spre parcarea de la hotel.

Ne-am urcat in masini, am iesit destul de usor din Canakkale apoi am mers cam 5-6 kilometri si am crezut ca lesinam: urcand un deal mai inalt, in partea dreapta se contura o panorama care-ti taia rasuflarea. In partea stanga muncitorii turci taiau cu sete din deal, pentru a largi drumul pentru patru benzi, doua pe fiecare sens de mers. Am coborat, am tras cateva fotografii si am admirat muti de uimire cum Stramtoarea Dardanele se saruta cu Marea Egee, chiar in fata noastra.

In fine, am urcat in masini si peste cativa kilometri am ajuns la devierea spre Troia. Mergand spre Kusadasi, cam la 30 de km de Canakkale se face o deviere la dreapta. "Truva" sau "Troia" sau "Troy" scrie pe indicatoarele de culoare maro (pentru obiectivele istorice), apoi mai mergeti cam 5-6 kilometri pe un drum secundar (atentie la viteza deoarece sunt curbe foarte stranse cu vizibilitate redusa si va puteti pupa cu alte masini care vin din sens opus!), pana veti da de o parcare uriasa.

Nici nu stiu ce sa mai scriu despre Troia. Este un obiectiv turistic si arheologic atat de cunoscut romanilor... Cei care au fost la Troia le recomanda celorlati sa nu se duca acolo, deoarece vor fi dezamagiti de faptul ca vor gasi doar niste simple pietre. Este super-mega-ultra de plictisitor acolo. Nu tu palate, nu tu temple, nu tu fantani arteziene sau piete publice. Nu mergeti acolo, fratilor, nu aveti ce vedea, veti regreta...

Ba nu! Stati putin! Parca se intrezareste ceva in zarea nemarginita a marii: sosesc sute de corabii, apoi peste cateva ore cerul se intuneca din cauza miilor de sageti. Pamantul se cutremura de strigatele si indemnurile la lupta ale barbatilor puternici, care, plictisindu-se pe acasa, ce si-au spus ei: "Hai sa punem de-un razboi, ce mama naibii, sa stam sa putrezim de lene, prin Ahaia, cu muierile si plozii langa noi?"
Cetatea se agita, se pregatesc arcasii, femeile si copiii se pun la adapost, templele se inchid iar barbatii in putere isi pun armurile pe ei, isi iau sulitele lungi si isi saruta din fuga nevestele. "Au sosit popoarele marii!" se raspandeste zvonul in toata cetatea. Se stia ca vor sosi, insa nu se stia cand anume. Au venit dupa Elena, dar nu le-o dam! Vom lupta pentru ea! Este demna de printul nostru, Paris. Frumusetea ei a inconjurat intreg Pamantul. Din cetate razbat si glasurile feminine, aproape ca un oftat: "A venit si Ahile, frumosul Ahileeeeee! Prima dintre noi care-l vede sa ne spuna si noua, sa ne rasfatam privindu-l." Chiar si zeii se agita acolo, sus, din cauza faptelor de eroism care vor dura aproape zece ani de acum incolo. Cetatea freamata, insa se simte in siguranta deoarece nu a fost cucerita niciodata. Are zidurile atat de groase incat nici animalele acelea fantastice din Africa, stiti voi, animalele alea cu trompa, fioroase, nici ele nu pot strapunge zidurile uriase ale Troiei.

Ce tot visez eu pe aici... Cineva spunea pe forumul Softpedia ca aproape toti ghizii romanilor care sosesc in Turcia cu autocarul si se apropie de devierea la dreapta spre Troia ii indeamna pe turisti sa nu viziteze sit-ul arheologic. "Ce sa vedeti acolo? Niste pietre." Unii romani se revolta, ar dori sa vada cetatea legendara, altii ar vrea sa ajunga mai repede la Kusadasi, sa stea cu burta la soare, la all-inclusive, pentru a avea ce povesti la intoarcerea in tara. "Unde ti-ai petrecut concediul?" "In Turcia!" vor raspunde cu emfaza. "Si cum a fost?" "Super! Am mancat si am baut pentru doua vieti!" "Si?" "Si ce?" va intreba nedumerit bronzatul turist. "Pai, atat?" "Ce atat?" "Asta inseamna Turcia pentru tine: mancat, baut si plaja?" "Si ce-ai vrea, ma rog, sa fie? I-auzi, dom-le la el..." ar spune bronzatul, suparat.

Coboram din masini si dam cu ochii pentru prima oara de sistemul de taxare turcesc, intalnit la toate obiectivele turistice pe care le vom vizita in zilele urmatoare: stai la rand, iti cumperi biletul, apoi stai iar la rand si il introduci intr-o fanta (ca la metroul bucurestean), dai la o parte chestia aia care se roteste (tot ca la metrou) si intri in sit-ul arheologic.

Biletul costa 15 lire iar copiii pana in 12 ani inclusiv intra gratis. Copiii vor fi intrebati in limba engleza anul in care s-au nascut. Daca nu te descurci, un turc amabil iti ia biletul si introduce un fel de cheie in aparat, pentru a putea trece mai departe. Turcul ajuta astfel vreo 4-5 persoane, apoi intra cu cele 5 bilete nefolosite in cabina pentru vanzarea biletelor. De ce? Habar nu am... Poate ghiciti voi. Vi se pare cunoscut scenariul? Evaziune fiscala, cumva?

Intram in sit si avem parte de prima dezamagire: turcii nu au grija de ruinele antice asa cum au grija grecii de ale lor (bine, si acolo lenea e cucoana mare; tot cu emigranti au facut treaba). Praf mult, o incercare timida de modernizare a traseelor, o casuta amarata care se vrea a fi un mini-muzeu unde poti vedea o reconstituire palida a fostei cetati (o reconstituire superba a Troiei puteti vedea la Canakkale, langa Calul Troian).

Principala atractie nu o reprezinta zidurile ci... reconstituirea grosolana si urata, dupa parerea mea, a faimosului cal, de zici ca este un teren de joaca pentru copii. Aici se da o batalie pe viata si pe moarte intre toate popoarele lumii, pentru reusita intrarii in burta calului, folosindu-se din plin coatele si picioarele pentru a ajunge la primul etaj macar. Printre altele, avem si marele nenoroc sa intram in sit in acelasi timp cu turistii din trei autocare, asa ca va puteti inchipui aglomeratia din jurul calului de lemn. Asteptam cateva minute, sa se linsteasca atmosfera si apoi intram si noi. In interior, pe peretii de lemn gasesti o sumedenie de mesaje de genul "Vasile o love muci pe Maria" insa in mai multe limbi de circulatie internationala. Poza facuta in burta lui, la etajul intai sau sus, la etajul doi, unde se intra mai greu, iti atesta adevarul in fata celor de acasa ca ai devenit vedeta, itindu-ti capul prin una din ferestruicile calului, ca ai ajuns pana aici si nu le spui niscaiva fabulatii. "Fusesi la Troia?" "Da!" "Super, ce misto! Norocosule! Arata-mi pozele, sa vad daca spui adevarul!"

Dupa ce scapam de atractia calului si dupa ce, of course, ne facem cu totii fotografii pentru a deveni la randu-ne vedete, o luam pe primul traseu intalnit in cale. Am uitat sa va spun ca imediat ce treceti de portile de la intrare, mai multi copaci va vor ascunde privirii cetatea antica. Asa ca imediat ce veti intra in situl arheologic, in partea dreapta veti vedea 2-3 magazinase cu suveniruri, apoi toaleta (moderna) iar in fata Calul Troian cladirea care se vrea a fi un mini-muzeu, urmeaza copacii si apoi ruinele orasului.

Am lasat in urma Calul, am depasit cativa copaci si apoi am ramas inmarmuriti. "Mama, ce mare este!" a exclamat Andrei. "Si ce ziduri groase are!" a exclamat si profa de istorie, Alexandra. Traseul este circular, se incepe de la zidurile exterioare si se termina la amfiteatru. Se vede indolenta turcilor, trebuie sa va puneti imaginatia la lucru pentru a descoperi ceea ce se afla sub movilele pe care le intalnesti la tot pasul, este foarte mult de sapat, s-au primit si fonduri de la UNESCO si tot degeaba, orasul insista sa-si ascunda minunatiile arheologice sub zecile de movile care impanzesc locul.

Din loc in loc gasiti placutele indicatoare cu explicatiile ruinelor din fata voastra insa nu stiu de ce, fata de cele grecesti care se pastreaza foarte bine, placutele turcesti sunt arse de soare, incat nu mai deosebesti nimic din desenele ce reconstituie locul si nici nu poti citi ca lumea explicatiile in limba engleza.

Sunt si cateva puncte mai inalte de belvedere, de unde poti vedea maretia cetatii de odinioara, ridicata pe dealul Hissarlik ("dealul desertaciunilor", in limba turca). Cine va spune ca Troia este mica, ca intindere, se inseala amarnic. Pe langa palaria si apa de baut, e bine sa va inarmati si cu multa rabdare deoarece aveti ce vedea, atat cat a fost excavat din orasul fondat acum 4000 de ani, la 8000 de ani de la Potop.

Poate aveti curiozitatea sa aflati cum a inceput razboiul troian: Peleus s-a casatorit cu Thetis (zeita marii) si acestia nu au invitat-o la nunta pe Eris, zeita discordiei. Tipa s-a suparat si a aruncat un mar de aur în sala unde se tinea banchetul, spunând ca marul apartine celei mai frumoase zeite. Hera, Atena si Afrodita s-au certat pentru posesia marului iar Zeus, smecher, ca sa le impace si sa nu fie si el implicat in aceasta cearta, l-a pus pe Paris, printul Troiei, considerat cel mai frumos barbat din acea vreme, sa hotarasca cui sa dea marul. Paris i-a dat marul Afroditei, deoarece aceasta i-a promis ca i-o da pe cea mai frumoasa femeie din lume, pe Elena, sotia regelui Menelaus al Spartei. Orlando Bloom, pardon, frumuselul Paris s-a dus în Sparta si a rapit-o pe Elena precum si o parte din averea lui Menelaus. Menelaus s-a facut foc si para si i-a instigat pe toti fostii petitori ai Elenei sa jure ca o vor aduce înapoi. De peste tot au început sa se strânga eroii, inclusiv famosii Ulise (care initial nu a vrut sa participe la razboi) si Brad Pitt (adica Ahile, ce, nu stiati?), deoarece profetia spunea ca Troia va putea fi cucerita doar daca va lupta si Ahile. La conducerea flotei grecesti a fost pus Agamemnon, regele Micene-ului.

In asteptarea plecarii corabiilor spre Troia, Agamemnon n-a avut altceva mai bun de facut decat sa omoare un cerb de-al zeitei Artemis. Aceasta s-a suparat si a calmat marea, astfel incat corabiile sa nu mai poata pleca. Ca sa poata porni intr-un fel, Agamemnon a fost nevoit sa-si sacrifice fiica, pe Ifigenia. Dupa ce flota s-a pus în miscare, grecii habar n-au avut unde se afla Troia, asa ca au loc niste batalii cu
câteva tarisoare nevinovate: Mysia si Teutrania, in incercarea lor de a se apropia de locul unde credeau ca ar fi Troia. Regele din Teutrania, Telefus este ranit de Ahile, iar grecii negasind-o pe Elena se întorc acasa. Profetia spunea ca Telefus putea fi vindecat doar de cel care îi provocase rana, adica de Brad Pitt. Ducându-se la Brad si vindecat de acesta, Telefus le promite ca le va arata unde se afla Troia.

Odiseu si Menelaus se duc la Peter O-Toole, pardon, la Priam, regele Troiei, cerand-o inapoi pe Elena precum si comoara furata de lacomul Paris (bine, nene, femeia nu-ti fuse de ajuns?). Priam refuza sa-i dea omului bunurile si femeia mult iubita si uite asa razboiul poate începe. Timp de 9 ani grecii reusesc sa cucereasca teritoriile din jurul Troiei, pentru a-i slabi aprovizionarea cu hrana, distrugandu-i astfel si economia. Ahile se indragosteste de Briseis (dupa ce-i casapeste intreaga familie - mama, ce vremuri!), o frumoasa printesa dintr-un asemenea teritoriu cucerit de greci (Lyrnesus). Fetelor, daca nu i-ati vazut fundul superb a lui Ahile, il puteti vedea in toata splendoarea bronzata in filmul Troia, intr-o scena de dragoste interzisa cardiacelor! Apoi, in diversele mini-batalii încep sa moara o groaza de eroi, de ambele parti: Hector, Penthesilea, Patrocle, Brad Pitt, Pelops etc.etc.etc

Vazand ca oamenii se cam plictiseau, ca razboiul se tot prelungeste si nimeni n-are chef sa cedeze, Ulise o roaga pe Atena sa-i dea o idee geniala pentru a pune capat razboiului. A doua zi grecii construiesc Calul Troian, pe care-l vor oferi drept ofranda Troiei (iar producatorii filmului Troia il vor oferi orasului Canakkale).
Flota greaca se retrage un pic mai încolo, Ulise si câtiva eroi se baga în burta calului, troienii chefuiesc întreaga noapte, Ulise iese si deschide portile (mai tineti minte proverbul "Sa nu accepti daruri de la greci?"), armata greaca face prapad, moare si Peter O-Toole, Cassandra este violata iar Diane Kruger, pardon, Elena cea iubareata se întoarce la Sparta (palpitant, nu?). Dupa razboi, Polyxena, fata lui Priam, este sacrificata la mormântul lui Ahile, iar Astyanax, fiul lui Hector, este omorât, ca simbol al sfârsitului razboiului.
Enea, un print troian, reuseste sa scape în urma distrugerii Troiei (cititi Eneida lui Vergiliu) iar Ulise are chef sa halaiduiasca timp de mai multi ani, pe mai multe mari, în bratele mai multor femei, pâna se va întoarce acasa - vezi Odiseea lui Homer (sau filmul [url="http://www.imdb.com/title/tt0118414/"]Odiseea[/url], cu Armand Assante in rolul principal, productie fost
Hallmark Channel, actualmente Diva Universal).

Daca n-ar fi existat un Homer care sa imortalizeze Troia în povestile sale despre regele Priam, Hector, Paris si frumoasa Elena si daca n-ar fi existat un Heinrich Schliemann care sa viseze inca din copilarie la descoperirea legendarei cetati si care, in disperarea lui de a gasi vreo comoara, a facut mai mult rau decat bine, distrugand toate constructiile ridicate pe timpul romanilor, poate ca nici in ziua de astazi n-am fi stiut de existenta ei si nimeni nu si-ar fi inchipuit ca sub acest deal urias s-ar afla o asemenea comoara arheologica.

Totusi, orice legenda are si un sambure de adevar in ea. Ce-ar fi daca legenda Atlantidei ar avea in ea un sambure de adevar? Zic si eu, ca sa ma aflu in treaba si sa va pun imaginatia la lucru. Dupa Potop, acum 12.000 de ani, omenirea si-a revenit destul de greu. Zeii plecasera si ii parasisera pe oameni, lasandu-i sa se descurce singuri.
Dupa alte cateva mii de ani apar si primele orase: Ur, Ninive si prima civilizatie cunoscuta in istorie, civilizatia sumeriana. Peste o mie de ani apar si primele semne ale civilizatiei egiptene. O parte din popoarele aflate intre Tigru si Eufrat s-au raspandit spre vest, ajungand pe platoul din fata unui deal oarecare, la poalele caruia se intindea marea cea nesfarsita. "Ce spuneti, zice unul din acei fugari,
construim pe dealul acesta o cetate?" "S-o numim Troia, dupa seful nostru, Troas!" spuse un altul, vrand sa se puna bine cu conducatorul si sa-l numeasca logofat, pentru a lua spaga cea mai grasa. Si uite asa a luat nastere Troia. Simplu, nu?

Acum cateva mii de ani, marea se intindea cat vedeai cu ochii in fata dealului Hissarlik. Astazi, marea se afla la 12 kilometri departare si se poate vedea la poalele dealului platoul nesfarsit unde ar fi trebuit sa se afle intinderea de apa.
Cu timpul, cucerind tot ce era in jurul ei, Troia devenise o cetate bogata si redutabila. In textele hitite era numita Wilusa, apoi grecii au numit-o Ilion, de la Wilion si, la sfarsit, romanii au numit-o Ilium, oras (re)construit pe timpul imparatului roman Augustus. Din cele 9 orase suprapuse, distruse de-a lungul miilor de ani din varii motive, Troia number 7 se presupune a fi Troia descrisa de Homer in cartile sale, Iliada si Odiseea (daca nu le-ati citit, mai ales cei din generatia de dupa anul 1990, va rog sa va faceti timp sa le cititi, macar asa, ca chestie, pentru a va lauda in fata altora ca l-ati citit pe Homer).

Am iesit din sit, lesinati de caldura dar si impresionati de miile de ani de istorie peste care au pasit timizi, timp de doua ore, si pasii nostri. Am iesit in drumul principal si dupa vreo ora am ajuns la intersectia cu Assos-ul (in partea dreapta), un alt sit arheologic important al Turciei, insa am luat-o inainte deoarece pana la Pergam era destul de mers. Pe partea stanga am inconjurat faimosul Munte Ida (vedeti
mai multe pe Wikipedia sau cititi Iliada) si imediat a inceput urcarea serpentinelor cu pante de 13-15-17 grade din apropiere de Kucukkuyu. Cine are inima slaba, ii recomand sa nu sofeze pe acolo. Coborand, au inceput sa apara vreo 3-4 popasuri, unde se poate opri masina si in timp ce calutii-putere se odihnesc dupa coborarea naravasa, puteti face niscaiva cumparaturi (nu recomand, datorita preturilor foarte mari; aceleasi produse le veti gasi mult mai ieftine in Kusadasi, Marmaris sau Canakkale) de la vanzatorii ambulanti de acolo sau puteti admira de la o inaltime ametitoare panorama extraordinara a statiunii Kucukkuyu.

Era ora 17:00 cand ne-am apropiat de intersectia pentru orasul Bergama (facusem intre timp si o pauza de masa, de vreo 30-40 de minute). Mai aveam cateva sute de metri pana la intersectie si tocmai cand ne era lumea mai draga si ne pregateam s-o luam la stanga, auzim glasul lui Florione in walkie-talkie, punandu-si in practica cea de-a 3-a fraza tip: "Bai, nu cred ca avem timp s-o vizitam si p-asta, eu zic sa mergem inainte!"

Credeti ca l-am ascultat? Of course ca nu! Florinbad nu s-a dat batut iar in episodul 3 al serialului "Turcia, altfel - Pergam sau dragostea lui Hadrian pentru Traian", va va povesti despre peripetiile (mari) prin care a trecut pentru a ajunge la acropola cocotata in varf de munte, asemenea unui cuib de vulturi (apropo, ati citit romanul sau ati vazut filmul "[url="http://www.imdb.com/title/tt0065207/"]Acolo unde se avanta vulturii[/url]", cu Richard Burton si Clint Eastwood? - vi-l recomand cu caldura).
Asa ne-am avantat si noi.

Program de vizitare:

Vara (1 Aprilie - 14 Noiembrie)
08.00 - 19.30 (ultima persoana intrata)
20.00 - inchiderea sit-ului

Iarna (15 Noiembrie - 31 Martie)
08.00 - 16.30 (ultima persoana intrata)
17.00 - inchiderea sit-ului

Cost bilet intrare (2011): 15 TL de persoana (lire turcesti; aprox. 7 euro). Copiii in varsta pana la 12 ani (inclusiv; pot avea si cateva zile pana la implinirea varstei de 13 ani) intra gratuit. Vor fi intrebati (in engleza) anul in care s-au nascut.

Parcarea este gratuita.

14 imagini in total la aceasta impresie