Finike

Informații turistice generale

Finike este o destinatie mirifica a Turciei, inconjurata de portocali, plaje cu nisip fin si stanci semete care se ridica din apa turcoaz a marii. Portocalele sunt chiar simbolul orasului Finike.

Plaja orasului Finike se afla spre est, insa daca mergeti putin spre vest de oras veti gasi plaje mult mai frumoase: Gökliman la 4 km si Çağıllı la 8 km distanta.

Finike are unul dintre cele mai bine echipate porturi pentru iahturi si o mica flota de ambarcatiuni pentru pescuit. Coasta marii este bogata in pesti mediteraneeni, iar plajele sunt importante pentru broastele testoase Caretta Caretta, care isi depun ouale in nisipul acestora.

La 5 km est de Finike puteti vizita ruinele orasului antic Limyra - secolul V I.e.n., pentru a admira amfiteatrul, mormintele si sarcofagele, basoreliefurile, precum si inscriptiile grecesti si liciene.

Alt sit arheologic este cel al orasului antic Arykanda (Arif), situat la mijlocul drumului dintre Finike si Elmali, in muntii Toros. Printre atractiile acestui sit se numara statul Agora, o catedrala, cateva bai publice, un stadion cu trei caturi, un mic amfiteatru si multe sarcofage de tip lician.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.