Amsterdam

Am fost in Amsterdam in 2005, eram doar in trecere. Amsterdam are insa ceva aparte, nu e genu de oras pe care pe care sa-l uiti sau sa-l confunzi cu altul, oricat de mult ai fi calatorit. E ca din poveste...

Toate acele blocuri "cladiri", cochete, colorate vesel si diferit, cu ferestre mari si aliniate ca la o expozitie sunt atat de specifice! La fel de specifice sunt si canalele ce le separa pe care vezi din loc in loc vaporase vechi, incremenite pe margine - pe care oamenii le folosesc ca locuinte. Ghidul nostru (am facut un tur al Amsterdamului cu vaporasul pe canale) spunea ca aceasta solutie, de a locui in aceste vase vechi pe marginea canalului, a aparut datorita spatiunui de locuit atat de limitat...si a chiriilor foarte mari.

E liniste, aer curat, si rar vezi pe strazile perfecte cate o masina. Zgomotul motoarelor ambalate a fost inlocuit treptat de clinchetul soneriilor de bicicleta. Au renuntat incet incet la masini. Probabil din cauza spatiului de parcare limitat (au taxe de parcare foarte mari, cu atat mai exorbitante cu cat te apropii de centru).

Peste tot vezi numai biciclete, exista chiar si parcari mari special amenajate pentru ele; unele sunt pur si simplu abandonate pe marginea drumului sau pe sub un pod. Nu sunt biciclete noi si moderne, din contra, arata ca din alte timpuri, cu cadre lungi, arcuite, cu vopseaua scojita si soneria...atat de specifica si nelipsita! Si sunt conduse de toata lumea, de la tineri cu rucsaci in spate, la tati cu copii pe cadru, femei cu fustele in vant si batranici cu sacosa pe ghidon...toata lumea merge pe bicicleta.
Se spune ca bicicletele arata atat de rau pentru ca nimeni nu se sinchiseste de ele, le lasi descuiate in fata cladirii tale si daca a doua zi nu o mai gasesti...pur si simplu cauti alta prin jur.

"Cartierul Rosu si drogurile"
Toti turistii viziteaza Amsterdam pentru ele...Sunt unice in lume si reprezinta Amsterdamul 100%.
Cartierul Rosu este o zona din CENTRUL Amsterdamului unde vezi, la tot pasul, lapartierul cladirilor, vitrine cu femei(dar nu numai femei) ce te invita la o partida de sex. Aceste vitrine sunt de fapt ferestrele foarte mari ale unor camarutze in care sunt oferite serviciile lor. O draperie se trage si, pentru o anumita perioada de timp, doamna este ocupata.
Stand acolo, izolate, in ferstrele lor rosii, aceste persoane incearca sa te atraga doar prin gesturi. Faptul ca nu le auzi vorbind, da cartierului o nota de spectacol mimic, mistic, in care zeci de actori isi incep prestatiile la lasarea serii, fiecare pe propria lui scena, in propriul lui univers.

Dorgorile, si aici ma refer la hasis (nu stiu daca sunt si de alt fel), sunt permise legal in Amsterdam. Le gasesti in cafenele, le cumperi de la bartman ca pe orice pachet de tigari. Le alegi din meniu ca pe orice prajitura. Le poti fuma in acea locatie, sau afara, pe marginea canalului, sau la o alta terasa. Singura grija este sa intrebi daca in acel loc este permis sa fumezi hasis. Si probabil ca este...
Exista tigari de tot felul, cu tarii si arome diferite, prajituri cu marihuana, etc. Cred ca este suficient si sa bei o bere intr-o astfel de cafenea ca sa le simti efectul...sunt in aer...

Noi am luat 3 tigari: una alba, una verde si una rosie (fiecare culoare iti arata taria: staba, intermediara si pura). N-am ajuns sa le testam pe toate: am iesit sa le fumam linistiti in aer liber, pe marginea unui canal.

Eram 3 si am inceput-o pe cea slaba. Dupa cateva fumuri, 2-3 de persoana, au inceput sa-si faca efectul. Un efect teribil de puternic!
Dintr-o data Amsterdamul a devenit ireal, totul se misca cu incetinitorul si parca apa din canalul pe marginea caruia stateam ma atragea spre ea. O detasare ma cuprins si oamenii din jur pareau asa de departe, ca din alt timp.
Nu am apucat sa ma bucur prea mult de efect sau sa-l traiesc prea intens, pentru ca domnisoarei ce era cu noi i s-a facut rau, teribil de rau. Practic a lesinat. Senzatia de frica si adrenalina m-au trezit rapid din starea mea. Si nici macar nu terminasem prima tigara...cea mai slaba...
Stateam pe marginea canalului, sprijiniti de un copac, eu, prietenul meu, si domnisoara dintre noi - prietena mea, pe care o sustineam amandoi. Si nu stiam ce sa-i facem sa-si revina. Foarte speriati!
In acel moment au venit catre noi doi politisti pe biciclete.
Am zic ca gata, facem puscarie! :) Ei ne-au intrebat politicosi daca totul e ok. Am zis ca da. Dar domnisoara? E doar ametita, am zis. A baut sau a mancat? A baut ceva mai mult. S-au iuitat la mine si m-au intrebat daca eu sunt prietenul ei. Le-am zis ca da. Ne-au spus ca trebuie sa luam un taxi sa ne intoarcem la hotel, pentru ca e riscant in acea zona, pentru unii ca noi. Au vrut sa ne cheme ei un taxi, dar le-am zis ca ne descurcam. Au plecat, urandu-mi mie, usor ironici, bafta.

Dupa cateva minute, domnisoara a inceput sa-si revina, si am zis sa incercam sa plecam din zona aia, ca incepea sa se uite lumea la noi, mai interesati decat la vitrinele cu dame din jur.

Am inceput sa facem pasi, sustinand-o pe domnisoara care era la mijloc.Nu eram nici eu complet treaz, mi-am dat seama cand mergeam, ca nu-mi puteam tine directia si totul era in reluare. Dar nu aveam timp de mine, eram prea speriat de starea ei. Nu stiu daca totul a durat numai cateva minute sau mai bine de o ora, mie mi s-au parut ore pana am ajuns la masina si apoi la hotel.
Oricum, incet incet, starea de rau fizic a prietenei mele a fost inlocuita cu o "afectare" psihica din care nu si-a revenit decat dimineatza, dupa un somn bun.
Nu sunt psiholog sau psihiatru ca sa stiu prin ce a trecut ea... Ii era foarte frica, era iritata, plangea si tot felul de idei o "atacau cu viteza" incat nu putea sa urmareasca una pana la capat, abera dar in acelasi timp era foarte lucida... Stia unde suntem, chiar ne spunea pe unde trebuie sa o luam catre masina. Era foarte lucida si delira in acelasi timp. A doua zi ne-a spus ca de fapt ii era foarte frica de faptul ca NIMIC NU E REAL, ca e prinsa intr-o alta lume, ca nici eu nu sunt real de fapt, pentru ca spun exact ce trebuie, ce-si imagineaza ea ca ar trebui sa spun. Era speriata pentru ca isi pastrase o anumita claritate a gandirii, o logica perfect lucida, dar cu ele nu se putea lega de nimic, pentru ca nimic nu era normal in rest. Ideile i se derulau cu repeziciune si creerul ei nu le putea duce pe toate.

A doua zi totul revenise la normal, si ce se petrecuse in seara trecuta erau doar amintiri. Am lasat celelalte doua tigari pe o masa in trecere, cand ne plimbam prin centrul Amsterdamului. Nu ne mai trebuiau. :)
Nu voi mai fuma niciodata marihuana, si nici ea probabil. Dar ce a fost a fost, si, una peste alta,niste amintiri puternice ne vor lega intotdeauna de acest oras.

Amsterdam, un oras al decaderii in plina glorie, un oras al unei libertati de poveste... un oras de poveste...