Amsterdam

Amsterdam este capitala oficială a Ţărilor de Jos însă instituţiile fundamentale ale statului, Curtea supremă de justiţie, guvernul şi parlamentul îşi au sediul în Haga.
Linia de apărare fortificată din Amsterdam a fost înscrisă în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Termenul de Amsterdam provine din alăturarea cuvintelor dam (în neerlandeză însemnând baraj) şi cuvântul Amstel (râu ce străbate oraşul). Pe plan local, oraşului i se mai zice şi Mokum (oraş pe limba idiş).

Prima atestare documentară a numelui Amsterdam o reprezintă un document emis la 27 octombrie 1275 de contele Floris al V-lea de Olanda şi Zeelanda. Data exactă la care Amsterdam a primit drepturile de oraş este incertă, dar cel mai probabil este că episcopul de Utrecht Guy de Avesnes a fost cel care a conferit aceste drepturi în 1306.
Începând cu secolul al XIV-lea, Amsterdam a înflorit, datorită mai ales comerţului pe care îl practica cu oraşele din Liga Hanseatică. În 1345 s-a produs un miracol euharistic lângă Kalverstraat, Amsterdam devenind un oraş de pelerinaj până la convertirea populaţiei la protestantism.
Secolul al XVII-lea este considerat Era de aur a Amsterdamului. La începutul secolului Amsterdam devine unul dintre cele mai bogate oraşe din lume. Din portul oraşului, plecau vase comerciale spre Marea Baltică, America de Nord, Africa, Indonezia sau Brazilia formându-se astfel bazele reţelei mondiale de comerţ.
Secolele XVII şi XIX au însemnat declinul prosperităţii. Războaiele cu Anglia şi Franţa şi-au pus amprenta pe economia oraşului. În timpul războaielor napoleoniene averea oraşului a atins punctul minim, însă, odată cu formarea Regatului Ţărilor de Jos în 1815, lucrurile încep uşor să se amelioreze.
Sfârşitul secolului al XIX-lea este numit A doua eră de aur a oraşului Amsterdam. Au fost construite muzee noi, o staţie de tren şi Concertgebouw-ul, o sală de concerte considerată în primele 3 ale lumii. În această perioadă, revoluţia industrială ajunge în Amsterdam. Se construieşte Canalul Amsterdam-Rin, pentru a oferi oraşului legătură directă cu Râul Rin, şi canalul care oferea portului o legătură mai scurtă cu Marea Nordului. Cele două canale au îmbunătăţit considerabil comunicaţiile oraşului cu restul continentului.
Amsterdam a avut mereu o populaţie mixtă. În trecut, în capitala Olandei s-au stabilit mulţi străini: francezi protestanţi, flamanzi şi evrei. Atitudinea tolerantă a locuitorilor oraşului era căutată de mulţi imigranţi. Oraşul se bucurase timpuriu de libertatea cultelor religioase. La creşterea demografică a Amsterdamului au contribuit şi contingente de numeroşi imigranţi frizoni, germani şi scandinavi.
După 1960, în Ţările de Jos au migrat numeroşi muncitori turci şi marocani. Mulţi s-au stabilit în Amsterdam. După proclamarea independenţei coloniei olandeze Surinam, în 1975, în Amsterdam au sosit şi locuitori din acest teritoriu. În anii '80 a început o revoluţie demografică, Amsterdamul devenind oraş multicultural.
În 2005, populaţia Amsterdamului era autohtonă în proporţie de doar aproximativ 45%. Însă în categoriile de vârstă de până la 18 ani, majoritatea locuitorilor e autohtonă. În mai multe cartiere se practică totuşi segregarea: olandezii înstăriţi se concentrează în jurul centrului, iar străinii se mută în zonele periferice Amsterdam Sud si Amsterdam Vest
Steagul oraşului Amsterdam are trei cruci ale Sf. Andrei, plasate orizontal. Semnificaţia heraldică a crucilor este necunoscută, însă unii istorici sunt de părere că simbolizează cele trei calamităţi care au devastat oraşul: ciuma, inundaţiile şi focul. După cel de-al doilea război mondial, Amsterdam a primit deviza heldhaftig, vastberaden, barmhartig (eroic, dârz, milostiv) pentru atitudinea oraşului în cadrul rezistenţei naţionale faţă de invadatori.
De aproape un secol, Amsterdam are preponderent o orientare politică de stânga. Social-democraţii, (Partij van de Arbeid - Partidul Muncii), au influenţat considerabil politica ultimelor câtorva decenii. Personalităţi marcante, ca Wibaut Miranda au jucat un rol important în Amsterdam. În afară de Partidul Muncii au fost şi alte partide de stânga, mai radicale, cu atitudini anarhiste, de exemplu partidul comunist al lui Domela sau gruparea Provo din anii '60

Sursa : Wikipedia

138 imagini in total la aceasta impresie