Amsterdam

Cu ce am ramas in urma vizitei din Amsterdam? Cu o foarte placuta impresie despre decizia lor de a prefera bicicleta in locul masinii. Cu o imagine frumoasa a oraselor si a naturii ingrijite si respectate.
Amsterdamul din jurul Garii Centrale este o nebunie de stradute, case care par ingramadite una in alta, cu intrari inguste si case care au carlige la nivelul podului pentru a putea baga/scoate in/din casa mobila. Si multitudinea de biciclete, ordinea si respectul in trafic.
Am facut o "baie" de turisti, de toate natiile si felurile, m-am pierdut in multime si am admirat cladirile vechi, cu arhitectura impresionanta, innegrite de vreme, tramvaiele si bicicletele.
Am admirat lipsa traficului aglomerat si am respirat aer deosebit de proaspat pentru un oras asa de circulat si aglomerat.
Am mers cu trenul si m-a lasat muta de admiratie curatenia, responsabilitatea calatorilor fata de locurile pe care stau, viteza cu care se mergea si punctualitatea. Controlorul vorbea o engleza foarte buna, a fost amabil si a raspuns intrebarilor noastre.
Singurul semn de dezordine in vagoane ar putea fi numit teancul de ziare pe care calatorii le lasa dimineata pe masuta de langa geam. Nu in alta parte, pe masuta. Impresionant, nu?
Oamenii curati, nu strident imbracati, zambesc atunci cand le vorbesti. Turistii se cunosc de la o posta si unii chiar isi dau in petec si ii vezi pe strada bauti (poate si putin "prafuiti sau fumati"), lasa sticle de plastic si hartii pe jos dar numai intr-un loc dintr-o piata unde se strangeau si stateau pana seara tarziu (ca sa nu spun chiar dimineata).
Am trecut prin faimosul cartier rosu in care m-am trezit fara sa imi dau seama si am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in Cairo. Mergeam spre piramide. In mintea mea, pentru a ajunge la piramide trebuia sa iesi din oras, sa mergi prin desert macar jumatate de ora cu masina si sa incepi sa le vezi incet, incet, rasarind de printre dune si incantandu-ti privirea si simturile. Dar nu. Piramidele mi-au oferit o aparitie grandioasa si mi-au lasat in suflet un sambure de fericire care inca mai pulseaza de fiecare data cand imi aduc aminte. Eram prin oras, mergema cu masina pe strazile aglomerate, in stanga mea vedeam case, palmieri, in dreapta era dumul si un lung sir de blocuri. Ma uitam in partea dreapta, la trafic, cand am intors privirea in partea stanga si inima mi-a sarit din piept de emotie: in fata mea, de printre palmieri si cladiri, rasarea imensul varf al unei unei piramide. Momentul si senzatia e greu de exprimat in cuvinte. A fost fericire si surpriza extraordinar de placuta. Cam asa s-a intamplat si cu cartierul rosu.
Dupa ce ne-am plimbat pe stradutele Amsterdamului, deja lihniti de foame, am cautat un restaurant ca sa mancam. Multe restaurante serveau "argentinian steak". Restaurante indiene. Restaurante arabesti. Restaurante spaniole. Italiene.
Ne-am oprit la un restaurant "La paella" pentru ca D. a vazut ca era plin mai mult de jumatate (si mi-a spus ca din experienta, intr-un oras strain trebuie sa mananci intr-un restaurant care este plin macar pe jumatate sau unde sunt localnici; acela e un restaurant bun). Al doilea criteriu a fost ca am inteles ce era in meniu si ni s-au parut felurile de mancare pe gustul stomacului si papilelor noastre gustative. Toate restaurantele (cu exceptia Mc Donalds) au la intrare meniul (cu traducere in engleza, obligatoriu) cu preturi.
Si aici am servit o paella imensa pe care nu am putut sa o terminam.
Dupa ce am mancat, am plecat spre hotel. D. a mai fost prin Amsterdam, s-a mai plimbat pe acolo si stia pe unde este cartierul rosu. Cum am iesit din restaurant, mi-a spus ca la urmatoarea strada suntem in faimosul cartier. Eu am crezut ca acest cartier este o strada lunga, de-o parte si alta a unui canal, si in cladiri, de la parter pana la ultimul etaj , la fiecare fereastra este cate o fata. Nu vedeam pe nicaieri acel canal, nu vedeam pe nimeni pe la ferestre. Tot mergand si contrazicandu-ma cu el cum ca nu am fi in acel cartier, imi arata ca la unele ferestre sunt neoane rosii care indica locul unde pot fi gasite fetele. Si spre marea mea surpriza (jenanta de data aceasta) am dat cu ochii de o femeie, in slip si sutien, sprijinita de geam si uitandu-se pe strada. Era o femeie corpolenta dar cu toata "rotunjimea" ei parea atragatoare. Imi imaginez ce efect au asupra barbatilor :)). Erau grupuri-grupulete de turisti, isi faceau poze pe pod (poate poate prind in imagine si vreo fereastra cu fetele in campul muncii).
Eu eram jenata si imi rusine sa ma uit la ele si cu coada ochiului. Ma simteam stanjenita sa trec pe strada si sa le vad, nu mai vorbesc de stat si holbat (nici nu e politicos, totusi).
Am facut si cateva poze cu canalul, eu pe pod, barcile ... Unele au iesit chiar interesante, nu imi explic culoarea unora, o sa le vedeti.
M-am simtit foarte bine cand am iesit din acel cartier. Sincer. Ma cred open minded dar mi-am dat seama ca unele lucruri ma stanjenesc. Nu stiu altii cum au reactionat, dat eu, in fata nuditatii si vinderii corpului atat de evidenta, ma retrag si prefer sa nu vad. Sunt de acord cu libertatea dar unii ii depasesc limitele si o duc pana la cote pe care le tolerez doar.
Aceasta a fost prima seara, plina de senzatii si informatii.
A doua zi am avut prima intalnire, in Leiden, cu un client. O intalnire de nici 3 ore dupa care ne-am urcat in tren si ne-am intors la hotel. Aveam timp destul la dispozitie asa ca am iesit sa ne mai plimbam putin. Mi-am cumparat lalele (albastre, portocalii si galbene), magneti si esarfe.
Pe unde merg, orice tara ar fi, imi cumpar esarfe. Parca as vrea sa ma infasor si sa port cu mine zilnic o particica din acele locuri.
Aveam de gand sa ne plimbam cu barca pe canal numai ca vremea a fost impotriva noastra. A plouat cu galeata. Dar la propriu. Nu vedeai afara din cauza perdelei de stropi.
Seara am mancat la restaurantul hotelului, ne-am culcat devreme ca sa putem ajunge la timp la aeroport.
Si asta a fost tot. A fost frumos.
Ceva totusi ma facea sa imi doresc sa vin acasa cat mai repede. Mi-au placut locurile, oamenii, dar exista ceva - inca nesesizabil de catre constient, sta in subconstient si imi va mai lua ceva timp pana sa realizez ce este - care ma face sa nu imi doresc sa ma intorc acolo.
Nu stiu inca ce este.
In Amsterdam m-am descoperit putin. Am realizat ca imi place sa ma plimb pe strazi, sa vad si sa observ oamenii, sa le cunosc cultura, moda, gandirea, sa vad unde mananca, unde isi fac cumparaturile, cum merg, cum traiesc, cum isi pastreaza habitatul, cat de mult ii acorda respectul cuvenit. Prefer sa imi obosesc picioarele pe strazi si sa simt pulsul orasului decat sa intru intr-un muzeu sa ma uit la tablouri sau statui ... Pe acestea oricum le pot vedea in carti sau pe net, pot citi despre ele.
Pentru mine, e important sa simt prezentul si sa pot face comparatii, sa iau ce e pozitiv si sa invat din negativ.

Aceasta este povestea celor 3 zile in Amsterdam.

52 imagini in total la aceasta impresie