Ierusalim

Biserica Sfantului Mormant este numita de ortodocsi Biserica Invierii, pentru ca nu moartea, ci Invierea Domnului este temelia, cununa, biruinta crestinilor. Biserica Sfantului Mormant este o constructie mareata din secolul al XI-lea, inaltata de cruciati, in locul altei biserici vechi, zidita de Sfanta Elena in secolul IV, in Ierusalim, Israel.

Ea adaposteste cele mai scumpe locuri ale crestinilor: Muntele Golgota si Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, in stanca de piatra, se afla pestera unde s-a descoperit Crucea Domnului de catre Sfanta imparateasa Elena.
In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar in general, majoritatea oamenilor, o numesc , pentru ca aceasta biserica a fost construita pe locul in care Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat intr-un mormant sapat in piatra.

Altii o numesc Biserica Invierii pentru ca aici a inviat Domnul. Biserica are o importanta deosebita pentru crestinii ortodocsi, dar si pentru cei de alte confesiuni crestine, care vin aici sa se inchine si sa aduca slava lui Dumnezeu pentru toate cate a facut El pentru noi.

Imediat dupa rastignirea si Invierea Mantuitorului, locul Golgotei si al Sfantului Mormant au fost venerate ca sfinte nu numai de catre Apostoli si de crestinii din Ierusalim dar si de alti credinciosi crestini de pe cuprinsul Tarii Sfinte si al intregii lumi. Dupa infrangerea ultimelor revolte iudaice, imparatul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei si nici pe crestini, a hotarat ca toate edificiile crestine si iudaice sa fie profanate si transformate in edificii pagane. Astfel si pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit un templu pagan.
Dupa Sinodul Ecumenic de la Niceea, in anul 325, Constantin a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului sa distruga templul zeitei Venus si pe cel al lui Jupiter. Constantin a dat porunca sa se cladeasca nu numai o bazilica mai frumoasa decat toate celelalte din lume, dar inca si alte constructii, care sa depaseasca tot ceea ce exista mai deosebit in celelalte orase, si le-a pus constructorilor la dispozitie marmura si coloanele cele mai de pret.

Arhitectii Eustatiu si Zenobiu s-au apucat sa construiasca o bazilica de prima marime, dovada a biruintei crestinilor si a afirmarii Ierusalimului drept capitala lor religioasa. In anul 335, reuniti in Sinodul de la Tyr, episcopii au venit sa sfinteasca noua bazilica care va purta numele de Biserica Sfantului Mormant. Biserica Ortodoxa face pomenirea inceperii construirii Bisericii Sfantului Mormant la data de 13 septembrie. Incepand cu secolul IV si pana in al VII-lea, Sfantul Mormant, gigantic complex monumental, cunoaste vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin al crestinatatii, el e slavit in toate relatarile calatorilor. Perioada sa intunecata incepe in veacul al VII-lea, fiecare secol fiind dupa aceea de catastrofe distrugatoare, urmate doar de niste restaurari sumare.

In anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de catre persii lui Chosroe, Sfantul Mormant a fost incendiat si Sfanta Cruce furata. Insa imparatul Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al Ierusalimului i-a refacut partile deteriorate, intocmai ca cele dinainte. De acum inainte in repetate randuri cotropitorii Ierusalimului aduceau stricaciuni nu numai , dar si conducatorilor si slujitorilor de aici, multi dintre ei fiind omorati in chinurile cele mai groaznice.

Cucerirea araba din 632 a pus capat prezentei bizantine in aceasta regiune. Toleranta era o regula, si califul Omar s-a multumit sa se roage in afara Sfantului Mormant, fiindca, zicea el, daca m-as fi rugat in aceasta biserica, ea ar fi ramas pierduta pentru voi (crestinii), deoarece credinciosii v-ar fi luat-o, zicind ca: aici s-a rugat Omar. Dar era oricum amenintata de ruina: un cutremur in secolul al IX-lea a precedat distrugerea ordonata de califul Hakim, in 18 octombrie 1009. Cronicarul Ioan din Antiohia povesteste cum executantii poruncii califului au ras la pamant intreaga biserica, in afara de acele parti imposibil de daramat sau prea greu de miscat din loc, adica rotonda Anastasis, care mai exista, pana la primul etaj, si astazi.
La inceputul secolului XI ansamblul crestin de aici este complet distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar imparatii bizantini au reconstruit-o imediat. In vremea cruciadelor crestine Bisericii Sfantului Mormant i-au fost adaugate in imediata apropiere noi paraclise si biserici reunite sub acelasi acoperis. Reconstruirea bisericii a fost initiata de cavalerii , in 15 iulie 1099. Cruciatii incep sa renoveze biserica in stil romanesc si ii adauga o clopotnita.

Aceste renovari care reunifica locurile sfinte sunt finalizate in timpul domniei Reginei Melisende, in anul 1149. Aceasta constructie a fost sursa de inspiratie pentru bisericile din Europa.
Calugarii franciscani o renoveaza mai tarziu, in anul 1555, dar biserica este neglijata, in ciuda numarului in crestere de pelerini. In anul 1808, un incendiu ii afecteaza grav structura, provocand caderea domului Rotondei si sfaramarea decoratiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda si Edicula au fost reconstruite in anul 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei si nici decoratiile din marmura ale Mormantului care, majoritatea, datau de la restaurarea din anul 1555. Domul actual dateaza din anul 1870. Restaurari ample au inceput in anul 1959, incluzand si redecorarea Domului, in perioada anilor 1994-1997. Desi uneori cu sacrificii materiale, de acum inainte, a fost posibil ca biserica sa fie frecventata de toti crestinii.
In timp, intregul complex a cunoscut generozitatea unor printi si domnitori, chiar si a celor romani. Aceste ajutoare banesti au permis in timp intretinerea bisericii si renovarea pe rand a Rotondei, a iconostasului, sau a altor lucrari de reparatie si intretinere. Din pricina unui devastator incendiu, la inceputul secolului XIX, biserica a fost refacuta. Au urmat apoi repararea stricaciunilor produse in urma unui cutremur, precum si a altor stricaciuni pricinuite de razboi, sau de trecerea timpului.
Sfantul Mormant este folosit de toate trei bisericile (ortodoxa, copta si catolica). Este un edificiu din granit rosu, cu un mare numar de sfesnice uriase in fata lui. Chiar in fata Mormantului este zona principala in care stau credinciosii la slujba si care a fost inconjurata cu ziduri si este folosita de ortodocsi. Pentru a evita discutiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecareia asupra zonei, precum si un statut de functionare a bisericii si a locurilor pentru inchinare din Tara Sfanta.
Masiva cladire e pusa ca un clopot deasupra Golgotei. Pe deasupra tuturor bisericutelor de aici s-a zidit si ridicat o singura imensa biserica, ce poarta numele de Biserica Sfantului Mormant. Ar fi fost mai nimerit numele de Biserica Golgotei sau Biserica Invierii, pentru ca intreaga religie a Crestinismului de inviere se leaga, si nu de mormant. Intre o capela si alta distantele sunt mici, caci toate pregatirile Rastignirii si Rastignirea s-au petrecut in jurul aceluiasi loc.
In partea din fata a bisericii se afla o curte spatioasa in care se aduna pelerinii, in timpul marilor sarbatori si procesiuni crestine de peste an, dar si pentru a asculta indicatiile ghizilor despre istoria bisericii si a evenimentelor sfinte petrecute in aici.

Din aceasta curte cu forma patrata de pot vedea imprejur mai multe manastiri si paraclise ale ortodocsilor, armenilor si coptilor. Spre nord se deschid, sub forma unor arce, doua intrari, una zidita, iar alta care permite accesul in interior. Pe aceasta usa numita "poarta sfanta" se pastreaza doua inscriptii adresate pelerinilor: "Inchinatorule, intra intru bucuria Domnului, in cerul plin de lumina." si "Intrati, in curtile Domnului, in mormantul datator de viata, unde salasluieste Harul si stapaneste lumina cea binecuvantata."
Coloanele de marmura alba din stanga intrarii sunt fisurate in partea de jos. Traditia ne spune ca intr-un an, credinciosii ortodocsi, neavand cu ce sa achite taxele impuse de turci pentru intrarea in Sfantul Mormant au ramas afara pentru a primi din cer Lumina Sfantă a Învierii. Atunci, in chip miraculos, focul dumnezeiesc, care coboara in fiecare an in Sambata Mare la Sfantul Mormant, a lovit aceste coloane lasand aceste urme vizibile si astazi.

Intrand in biserica, la numai cativa metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Este de fapt o lespede din piatra rosiatica care protejeaza locul in care Iosif din Arimateea si Nicodim, au asezat trupul Domnului dupa ce l-au coborat de pe cruce. Despre acest loc, citim in Sfanta Evenghelie: "Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei. Iar in locul unde a fost rastignit era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Acolo l-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape". "Iar facandu-se seara, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care si el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducandu-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit sa i se dea. Si Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in,si l-a pus in mormantul nou al sau, pe care-l sapase in stanca, si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus." (Matei 28, 57-60)

Deasupra placii de marmura atarna frumos mai multe candele. Pe mozaicul din fata este prezentat, in culori foarte vii, acest eveniment cutremurator.

Imprejurul acestei lespezi din marmura, acoperita cu mir si petale de trandafir, in , multimile canta prohodul Domnului.

La cativa metri de acest loc spre rasarit se inalta o stanca incadrata astazi intr-un paraclis mai spatios cu doua altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul in care a fost inaltata Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. In dreapta Crucii se afla primul altar si marcheaza locul in care Iisus a fost dezbracat de hainele Sale si pironit in cuie pe lemnul crucii. In mijlocul altarului principal, numit Sfanta Golgota, este fixata in crapatura stancii o cruce care ne aminteste de rastignirea Domnului.

In imediata apropiere este o icoana a Sfintei Fecioare Maria, prin inima careia a trecut durerea ca si o sabie vazand pe Fiul ei preaiubit rastignit intre talhari.

"Si toate multimile care venisera la aceasta priveliste, vazand cele intamplate, se intorceau batandu-si pieptul. Iar altii Il huleau impreuna cu arhiereii si carturarii si il batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicand: Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac! Si, strigand iarasi cu glas mare Si-a dat duhul. Si iata catapeteasma templului s-a sfasiat in doua de sus pana jos, si pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti au inviat s-au sculat. Iar sutasul si cei ce impreuna cu el pazeau pe Iisus, vazand cutremurul si cele intamplate, s-au infricosat foarte, zicand: Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!" (Matei 28).

Astazi, pe acest loc se afla Sfanta Masa a altarului pe care se slujeste zilnic Sfanta Liturghie. In partea de jos a Sfintei Mese niste panouri transparente protejeaza stanca Golgotei, crapata de cutremur. Credinciosii pot atinge aceasta stanca printr-un orificiu al unui disc din aur, impodobit cu scene de pe Drumul Crucii, donat Sfantului Mormant de catre domnitorul roman Serban Cantacuzino. Locul este cunoscut in Evanghelie ca "Locul Capatanii".

Prin panourile protectoare ale stancii laterale se poate vedea si astazi stanca inrosita de sangele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste capatana lui Adam, parintele neamului omenesc, al carui pacat a fost rascumparat prin jertfa lui Hristos.
Coborand scarile de la Altarul Golgotei, ne intoarcem iarasi spre Piatra Ungerii, in partea de apus a bisericii si inaintam spre Sfantul Mormant, in care a fost pus trupul lui Hristos.
Sfantul Mormant se afla in partea de vest, inaintea Bisericii Invierii, in mijlocul unui spatiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupola uriasa sustinuta de coloane din piatra.


Sub centrul acestei cupole se afla "cuvuclionul", cu forma unui mormant ebraic vechi. Cuvantul "cuvuclion" inseamna camara, sau tezaur imparatesc si aici marcheaza locul exact al Sfantului si Preamaritului Mormant din care a inviat Hristos.


La intrarea in Sfantul Mormant, in partea dinspre rasarit, se afla icoana invierii Domnului cu inscriptia: "Invierea lui Hristos vazand sa ne inchinam, Sfantului Domnului Iisus.", iar in partea superioara alte inscriptii ale invierii: "Toti credinciosii sa se inchine tie mormant primitor de viata, ca a fost ingropat in tine si a inviat cu adevarat Hristos Dumnezeu", si: "Cei care negati invierea trupurilor, intrand in mormantul lui Hristos, invatati ca a murit, si a inviat din nou, trupul Datatorului de Viata, spre incredintarea invierii celei de pe urma, in care nadajduim." In fata acestora atarna numeroase candele.


Capela Ingerului este prima incapere in care pasim. Bisericuta Mormantului este o constructie micuta, sub forma dreptunghiulara, si are doua incaperi. Intrand pe o usa joasa in primul spatiu din interior ajungem in Capela Ingerului. In centrul acesteia se afla un prestol peste care sta asezata o piatra sub forma patrata. Aceasta piatra protejata de un geam este o bucata din piatra care a fost asezata la usa mormantului lui Hristos.
"Si iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului coborand din cer si venind, a pravalit piatra si a sezut deasupra ei. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti. Iar ingerul raspunzand a zis femeilor: Nu va temeti ca stiu ca pe Iisus cel rastignit il cautati. Nu este aici; caci S-a sculat precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut." (Matei 29).
Pe aceasta piatra, la fiecare miez al noptii, este asezata o sfanta masa si se savarseste Sfanta Liturghie. In dreapta si in stanga, in pereti, sunt doua nise circulare care comunica cu exteriorul. Prin acestea, in Sambata Mare, in sambata de dinaintea Sfintelor Pasti, Patriarhul Ierusalimului scoate cate o torta aprinsa cu Sfanta Lumina, care coboara din cer pentru a o imparti multimii credinciosilor care asteapta afara.
In partea dinspre apus, se afla cea de-a doua incapere. Acesta este prezentat de o inscriptie interioara ca un purtator de viata, mai impodobit decat raiul, si mai luminos decat toata camara imparateasca. Intrarea in aceasta incapere se face pe o usa mica si joasa prin care poate patrunde doar un singur credincios.
Incaperea are vreo doi metri lungime si permite numai catorva credinciosi sa stea deodata inauntru, in vreme ce altii asteapta in rugaciune in capela ingerului, iar altii in fata cuvuclionului, in biserica mare. De fiecare data cate un calugar ortodox supravegheaza inchinarea credinciosilor la Sfantul Mormant, pentru a se evita neoranduiala sau imbulzeala.
In dreapta ultimei incaperi a Cuvuclionului se intinde o lespede din marmura alba care protejeaza locul pe care a fost asezat trupul mort al dumnezeiescului Rascumparator, care dupa trei zile a inviat. In acest loc milioane de oameni din intreaga lume au ingenuncheat rostind cele mai sfinte rugaciuni, impletite cu lacrimi de durere, de multumire sau de speranta. Aici realizezi, poate cel mai bine ca orice jertfa ne conduce spre inviere, ca orice gest de bunatate ne apropie de Dumnezeu si de semeni si ca nimic nu ne mai poate desparti de Hristos, nici măcar moartea.


Hristos a inviat! Troparul imprimat pe Sfantul Mormant rosteste: "Invierea Ta, Hristoase, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa te slavim." Cuvuclionul are un caracter interconfesional, si acolo slujesc zilnic, dupa un program stabilit, mai intai ortodocsii, apoi armenii, coptii si catolicii.
Iesind din interiorul Sfantului Mormant spre rasarit ajungem in fata unei biserici mari numita Biserica Invierii. Aceasta biserica se afla in centrul intregului complex bisericesc si apartine in exclusivitate ortodocsilor. Aceasta este catedrala propriu-zisa a Sfantului Mormant. Aici se savarsesc slujbele zilnice ale ortodocsilor, la care de obicei participa un mare sobor de preoti si arhierei. In mijlocul bisericii sta asezat un sfesnic special, care marcheaza dupa Sfintele Scripturi centrul geografic si spiritual al pamantului. Biserica este foarte mare si impresioneaza prin stilul arhitectonic de tip romanic si prin atmosfera interioara tipic ortodoxa.

Sub aceeasi rotonda imensa a Sfantului Mormant se afla si alte altare crestine incepand din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul coptilor, niste oameni foarte modesti si respectuosi, iar spre nord capela catolicilor. Acest altar dinspre nord care apartine franciscanilor, este construit pe locul in care Domnul s-a aratat dupa inviere femeilor mironosite:

"Si plecand ele in graba de la mormant, cu frica si bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui Invierea. Dar cand mergeau ele iata Iisus le-a intampinat, zicand: Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat." (Matei 29) Altarul este cunoscut si sub numele de Capela Sfintei Maria Magdalena, pentru ca aici este locul in care Iisus s-a aratat iarasi Mariei Magdalena, care statea afara langa mormant si plangea: "Si a vazut pe Iisus stand, dar nu stia ca este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti? Ea, crezand ca este gradinarul, i-a zis: Doamne, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu il voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Intorcandu-se, aceea, i-a zis Invatatorule." (Ioan 20)

Urcand cateva trepte ajungem intr-o alta capela catolica, in locul care dupa traditie, Mantuitorul S-a aratat Sfintei Fecioarei Maria, dupa Inviere. In interiorul capelei se afla si un fragment din coloana de piatra de care a fost legat Domnul, la pretoriu, cand ostasii romani l-au batut si l-au batjocorit. Tot aici traditia ne spune ca Patriarhul Ierusalimului si Sfanta Imparateasa Elena au atins lemnul crucii de un mort si indata acela a inviat.

Culoarul interconfesional care inconjoara Cuvuclionul si Biserica Invierii continua din acest loc, spre rasarit, pana la un mic altar, construit peste locul in care soldatii romani l-au pazit pe Iisus, inainte de a fi rastignit. In pardoseala paraclisului se afla o lespede din piatra cu doua orificii in care erau introduse picioarele celor condamnati, iar pe dedesubt erau legati cu un lant. Din acest motiv locul acesta este numit si "Paraclisul butucilor", pentru ca aici au stat si picioarele lui Iisus legate in acest fel, inainte de rastignire.

Sfanta Sa Mama, Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus, impreuna cu alte femei evlavioase si toate plangeau. Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile si umilirile lui Iisus Maica Domnului a lesinat aici de durere. Locul lesinului este marcat de o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni.
In partea de rasarit a Bisericii Invierii, plecand de la Altarul inchisorii lui Iisus spre Golgota, intalnim pe rand doua paraclise mici. In primul dintre ele traditia localizeaza locul in care soldatii romani au omorat un sutas roman cu numele Longhin. Acest sutas era un fel de superior al soldatilor romani, insarcinat cu supravegherea rastignirii lui Iisus. Miscat profund de toate cele vazute, el a marturisit inaintea tuturor, zicand: "Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta." (Matei 28, 54). Pentru marturisirea acestui adevar el a fost decapitat, iar capul sau aruncat in groapa de gunoi a orasului. O femeie oarba din oras descopera prin vedenie capul Sfantului si primeste indata vindecare. Astfel Sfantul Longhin a devenit primul martir si marturisitor al credintei crestine.
Altarul Impartirii Vesmintelor este foarte aproape de Golgota. In acest loc soldatii romani au aruncat sortii (zarurile) pentru hainele lui Iisus: "Iar ostasii, daca au rastignit pe Iisus, au luat hainele Lui, si le-au facut patru parti, fiecare ostas o parte, si camasa. Si era camasa necusuta, de sus tesuta peste tot. Si au zis ostasii intre dansii: sa nu o sfasiem, ci sa aruncam sortii pentru dansa, a caruia va fi, ca sa se implineasca Scriptura, ce zice: Impartit-au hainele Mele lor si pentru camasa Mea au aruncat sorti. Deci ostasii acestea au facut." (Ioan 19, 23-24)
Paraclisul Cununii de Spini se afla in imediata apropiere a locului rastignirii, la numai cativa metri de paraclisul lui Adam.

In centrul paraclisului este un stalp de granit incadrat sub o sfanta masa din marmura imprejmuita cu sticla.
Pe aceasta coloana rupta, traditia ne spune ca a fost asezat Domnul in pretoriu, cand soldatii romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care impodobesc paraclisul sunt reliefate cateva scene ale judecatii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu si astazi din lemnul icoanelor se poate observa cum sangele inca mai curge din picioarele si fruntea lui Iisus. In vinerea de dinainte de Pasti multi credinciosi isi alipesc urechea de sfanta masa de marmura, care incadreaza stalpul de granit si pot auzi sunetul suferintelor. Multi crestini aud aici loviturile biciului, precum si bataile ciocanului care au batut cuiele in mainile si in picioarele lui Iisus.

Intre Paraclisul Incoronarii Domnului cu Spini si cel al Impartirii Hainelor se afla un culoar care coboara in partea de rasarit a muntelui Golgota. Paraclisul aflarii Sfintei Cruci. In vechime aici erau niste cisterne imense sapate in piatra pentru acumularea apei care era folosita in anotimpul secetos. Dupa rastignire Crucea Domnului a fost aruncata de evrei in aceasta cisterna impreuna cu cele ale talharilor. Pentru a se sterge urma acestor evenimente, cisternele au fost umplute cu gunoaie si pietre asa incat pe la inceputul secolului IV, aproape nimeni nu mai stia ce s-a intamplat cu Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Domnul.
In aceasta vreme Sfanta Imparateasa Elena a venit la Ierusalim si preluand unele informatii de la localnici a sapat in aceste cisterne pana a gasit cele trei crucii in partea cea mai de jos a cisternei. Astazi aici se afla un mic paraclis inchinat Sfintei Cruci, iar in partea de sus este statuia Sfintei Imparatese Elena, care asista la aceste sapaturi si arunca bani din aur soldatilor romani pentru a continua sapaturile.
Urcand cateva trepte spre Biserica Invierii ajungem in altarul "Talharului Dismas", care pe cruce a primit fagaduinta iertarii. Traditia ne spune ca nimeni nu stia care dintre cele trei cruci era a Domnului si atunci au luat toate cele trei cruci si au mers pe locul in care se afla astazi altarul aratarii Domnului, de langa Sfantul Mormant. Si asa a lucrat Dumnezeu ca trecand pe acolo un convoi cu un mort spre groapa si atingand mortul de cele trei cruci, mortul a inviat in momentul in care a fost atins de crucea pe care a fost rastignit Iisus.
Biserica Invierii Domnului este cel mai sfant loc de pe pamant. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni ale crestinatatii si ele continua si astazi sa impresioneze sau sa converteasca total la credinta nu numai pe cei mai putini credinciosi, dar si pe alti oameni, de alte religii, care din simpli turisti devin crestini in cel mai autentic sens al cuvantului.
Susra : crestinortodox.ro/

93 imagini in total la aceasta impresie