Domulul Catolic
Catedrala Sfantul Gheorghe din Timisoara, cunoscuta de locuitori de numele Domul Romano-Catolic este de fapt, catedrala Episcopiei Romano-Catolice de Timisoara. Edificiul a fost ridicat intre anii 1736 si 1774.
Constructia a durat peste 2 decenii, in 2 etape: 1736-1751 si 1755-1774. Monumentul este realizat in stil baroc din caramida aparenta si are decoratii din piatra si stuc. Turlele au o inaltime redusa, determinata de apropierea zidului cetatii. Interiorul este bogat si somptuos, remarcandu-se cele 9 altare decorate in stil baroc si rococo, sculptate de vienezul Johan Müller, impodobite cu icoane vechi, orga in stil Ludovic al XVI-lea, copie a celebrei orgi din biserica Sf. Suplice din Paris, dar si usile de stejar ornamentate cu grilaje din nichel pur. Domul Romano-Catolic (Catedrala Romano-Catolica) este considerat a fi cea mai unitara si reprezentativa constructie baroca a Timisoarei si una dintre cele mai valoroase existente in Banat.
Proiectul initial, posibil a fi realizat de Joh. Jacob Schelblauer (consilier al orasului Viena), a fost materializat intre anii 1736 si 1774, iar executia tradeaza, in ciuda celor patru constructori (Kaspar Dissel, Johann Lechner, Carl Alexander Steinlein, Johann Theodor Kostka), ce s-au succedat la conducerea lucrarilor, o stapanire perfecta a tehnicilor barocului.
Decoratia interioara este rezultatul unor artisti renumiti ca Michael Angelo Unterberger (pictor si director al Academiei artelor frumoase din Viena), la pictarea altarului principal (1754), sculptorul vienez Johann Joseph Rossler, prin statuile Sfantului Carol Boromeus (in stanga altarului), a Sfintei Theresia (in dreapta altarului) si a perechii de heruvimi care domina ornamentatia din partea centrala a altarului, precum si Johann Schopf (1772), la decorarea altarelor laterale.
In prezent in Dom se tin liturghii in limbile maghiara, germana si romana.