Timisoara

Palatul Baroc sau Palatul Vechii Prefecturi reprezinta unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Timisoarei.

In anul 1751, cand in Banat incepe separarea administratiei camerale de cea militara, inginerii militari devin preocupati de gasirea unui spatiu in interiorul Cetatii pentru resedinta casei guvernatorului. In momentul avansarii lucrarilor la Dom si fixarii formei Pietei Principale (astazi Piata Unirii) s-a ales si pozitia locuintei guvernatorului civil.

Cladirea era cunoscuta in anul 1752 ca si Casa Camerala Veche. Din 1954 se transforma, fiind amenajata ca resedinta pentru pentru presedintele administratiei civile, contele de Vilana Perlas.

Noua denumire a monumentului este Palatul Presedintelui.

Motivele decorative tradeaza o filiatie vieneza stransa, in care se recunoaste indeosebi modelul "Palatului Kinsky" din Viena.

Palatul Presedintelui apare drept una dintre cele mai reprezentative constructii din Timisoara secolului al XVIII-lea si confirma preocuparea administratiei vremii pentru infrumusetarea orasului. De altfel, aspectul cladirii este mentionat elogios in lucrarea lui Francisc Griselini, Istoria Banatului Timisean, aparuta la Bucuresti in 1926. 
 
La sfarsitul secolului al XIX-lea, arhitectul Jacques Klein transforma Palatul Presedintelui – devenit intre timp Casa Comitatului – si elimina elementele de decoratie baroca, mai ales la nivelul fatadelor. Cladirea isi pastreaza, in mare, aceasta forma si in ziua de astazi.

Caracteristicile constructiei au favorizat alegerea sa pentru functiunea de muzeu de arta, spatiile oferite de cladire putind fi adaptate cu minime modificari cerintelor de expunere ale muzeografiei contemporane.

Astfel, pe de o parte amplasamentul intr-un spatiu central si vast al nucleului istoric al orasului favorizeaza polarizarea interesului vizitatorilor, iar pe de alta parte, specificul arhitectural face posibila diversitatea functionala impusa de programul muzeal si accentuarea concordantei intre constructie si noua sa destinatie.